Cea mai frumoasă amintire

Cea mai frumoasă amintire

Cea mai frumoasă amintire
Din viaţă pe acest pământ,
E ziua scumpă de-ntâlnire
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!

Descoperit ca blând Păstor
Atunci când eu Te-am auzit,
Pus în cântare cu mult dor
Dragostea-n minea-a trezit.

În lungul vremii n-am uitat
Prea simplele voci de copii,
Ce le-auzeam ades prin sat
Cântând pătrunşi de bucurii.

Prin starea lor cea fericită
Aminteau de-un bun Păstor,
Spuneau de oaia cea rănită
Ce-o duci pe braţe, iubitor.

Şi picioruşul său de-i frânt
Tu-l legi să-i oferi uşurare,
Şi pâinea vieţii, din Cuvânt
Îi dăruieşti, cu-mbelşugare.

Şi-aşa de mult m-a stăpânit
Dorinţa de-a Te şti aproape,
Ca şi-al meu suflet prăpădit
Să-l duci la pajişti şi la ape.

Să îmi dai viaţa, cea eternă
Să intru în sfânta-orânduire,
Când căpătâiul şi nici pernă
Nu vor mai fi spre odihnire.

Neobosit, să îmi iau zborul
Spre-acele lumi din Galaxii,
Ce le-am purtat atâta dorul
De-a le cunoaşte-n veşnicii.

Flavius Laurian Duverna