Cel mai dulce grai Când șiruri de lumină coboară dintre stânci, purtând spumos la șes razele de soare, înseamnă că aici, din timpuri tare-adânci, lumina se preschimbă în apă de izvoare! Și-acolo, pe drumeaguri pierdute printre nori, cresc flori de colț superbe țesute-n catifea și-n locuri mai ascunse, răsar tainici bujori, frumoși de parcă-au fost însămânțați de-o stea! Iar dacă vezi ciobanii și-ncepi ca să-i întrebi, ce se aude-n munte, ca tunetul, prelung, ei îți vor spune-atuncea, că-i boncănit de cerbi, că-i vreme să se-nfrunte și-n coarne se împung! Acesta este neamul ce-a fost crescut de munți și-acolo sus pe culmi, sunt brazi udați cu sânge, în grote sunt călugări cu Dumnezeu pe frunți acei eroi pe care nimeni nu-i mai plânge! La noi nu curg izvoare, ci râuri de lumină, că țara asta este un colț bătrân de Rai, de-aici sunt și poeții cu strofa lor divină, care-au purtat prin vremuri cel mai dulce grai! De-aici, din munții noștri, s-a tras cândva Orfeu, cel ce-a-ncântat și zeii cu lira lui divină, aici adu-s-a focul din ceruri, Prometeu, și-acesta este graiul cu sunet de lumină!
duminică, 5 octombrie 2025