O carte poștală Scrisoare banală, Rutină dormindă Plăcere murindă- Același lucru ? Nu mai vreau ! Măcar de-ar fi un scris mai suplu, Ori o nouă informație- Scutur plicul, doar dizgrație. În camera cea goală Gând rebel îmi las să zboară - "Toate-s doar iluzii" îmi spun , "Și speranțe de prisos, Ca și frunze de arțar pe drum Ce se scutur și cad jos". Și-n această întristare Ce-aș putea să fac eu oare? Este atestat din timpuri Gânditorii rămân singuri, Și-n singurătate rece Chiar și iarna se petrece Cu veșmânt viu, cristalin Foi astrale,alb deplin. Oh- oare n-aș putea și eu O fărâmă din acest destin Albului curat să-nchin ? Oh- oare toate sunt o iarnă Pentr-un suflet trecător Ce-n zadar iubirea-și cheamă Într-un vis nemuritor? Căci există-n om un vis, Un vis tandru, pur și sfânt Răsădind pe-acest pământ Cel mai nobil, cald veșmânt. Și acest veșmânt ce omului îi stă în fire Poartă nume de iubire.
sâmbătă, 31 mai 2025