Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-şi cerbul coarnele Ce-i se-nalţă pe frunte, Lăuda podoaba gemene, Dar bănuit-au foarte Cum şi picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creştetul, Mândria frunţii mele, Chiar ca copacii codrului Se nalţă către stele Aleu, cum şi picioarele N-au formă, nici tărie, Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când aşa se critică, Răsună-n jur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Şi din câmpină repede Între tufari ajunge Urâte mădulările L-ar fi putut s-ajute, De nu-i era de piedică Podoabele cornute Cerbul în dese ramuri Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere-l încurcă Dar când ogarul dintele Încruntă-n şold, sărmanul Cerbul odoru-şi blastămă Ce-i creşte pe tot anul! Decât folosul, multe ori Deşertăciunea place, Care apoi de-a pururea În daune se preface.
sâmbătă, 19 aprilie 2025