Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamţul se numea Şi-au zidit-o, spune-n cronici, Nemţi, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeţi că sunt eu Ca să ştiu atâtea fleacuri! Cui va şti, îi dau un leu. Zici că afli-n cărţi de şcoală? Aş! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineţii, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieţii, Toţi străjerii şi-aşteptau, Povestind şi-ntinşi pe iarbă, Chiseliţa să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniţă Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Eşti nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieşii; Văd pe şes un nor de oşti. Măi Istrate, tu-i cunoşti: Turcii sunt? Ba, parcă leşii, Vin încoace. Păi, sunt proşti? Bat şi ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leşi erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la modă Vara, când plecau la băi, Regii meşteri în bătăi Să-şi ia drumul încotrova Totdeauna prin Moldova. Şi plecau fără merinde Căci aşa era bonton Să mănânce tot plocon, Ce puteau ici-colo prinde. Dar acest slăvit Ion Îşi avu-n desagi slănina. Şi-i pierdu, să-i bată vina! Deci, cu oşti, vestitul rigă, Cum umbla pe-aici flămând Şi simţi, prin văi trecând, Aburi calzi de mămăligă, Ştiu şi eu ce-i dete în gând, Că-şi opri deodată pasul, Tot trăgând în vânt cu nasul. E vrun praznic în cetate. Ştefan vodă… El mi-ar da! Cred că nu, măria ta, Că-i un drac şi jumătate, Nu prea dă, că-i el aşa. Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana! Eu ori el bătu Vieana? Domn ca mine cât trăieşte Nu-i deprins să înghită-n sec. Iar un general zevzec, Răspunzând pe latineşte Zise: Dobre ciolovec! Şi-ntinzând sub zid armata, Iată-l ciolovecul gata. Şi bum-bum apoi cu tunul, Fir-ar ei de râs, poleci! Mai pe vine să te pleci, Cârlănaş! Şi dă ceaunul Mai departe, tu, Berheci, Că ni-l sparg cu-mpuşcătura Măi Spancioc, mai ţine-ţi gura. Dar plăieşii din cetate Răspundeau vârtos şi ei: Comandantul Onofrei, Cel cu pletele-ncurcate, Şi cu straiul încins cu tei, Dând adânc zăvorul porţii, Se zbătea ca-n ceasul morţii. Şi-au bătut o săptămână Leşii-n zid; dar zidul, prost, Sta pe loc, pe cum a fost. Însuşi riga, într-o mână C-un pistol, din adăpost, Da pe Ştefan la toţi dracii Şi-mpuşca la rând copacii. Deci, văzând că nici nu-l lasă Să se ducă-n treaba lui, Şi nici pomeneală nu-i De a-l pofti la ei la masă, Şi flămând vai, ce mai spui O luă mai pe departe, Pe genunchi scriind o carte. Hai şi descuiaţi odată! Şi tovarăşi să vă fim. Mândru cântec ce mai ştim, Marş francez, fără de plată. Nu vi-e milă că pierim? Poate-o ploaie să ne-apuce… Nu ştim drumul, că ne-am duce. După ce-au citit pitacul, Onofrei ieşi pe zid: Măi, poleci, eu vă deschid, Dar să nu vă puie dracul Să minţiţi, că vă ucid! Iar de marşuri mi-e cam scârbă, Trageţi-mi mai bine-o sârbă! Iată poarta se descuie. Leşii, n vale, pe sub plopi, Se crucesc, se cred miopi Ce văd ei? Din cetăţuie Doi cu doi, vreo zece şchiopi, Onofrei ridică tonul: Un doi, un! Şi staţi, plutonul! Cu sprâncenele-ncruntate Strigă rex: Sto pojo boi? Cine dracul sunteţi voi? Noi? Plăieşii din cetate. Zece-am fost, pieriră doi. Rex făcu o mutră lungă, De credeai că vrea să-mpungă. Pentru voi a fost gâlceava? Dar boierii? Ce gândeşti! Noi să ştim? Prin Tirchileşti. Domnul unde-i? E-n Suceava. Dar poporul? La Plăieşti. Drace, asta-i de poveste! N-aţi ascuns prin turn neveste? Noi? Da ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creştini curaţi: Ăştia nu sunt însuraţi, Eu de zece ani n-am babă, Voi după femei umblaţi? Zbârlea are-n Huşi, săracul, Dar urâtă, goală-dracul! Dar comori ascunse-n oală Şi-ngropate! Oale, spui? Le-am lăsat să facă pui. Una-i ştirbă, şi-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! De le vrei plocon ori pradă Ia fugi, Zbârleo, şi le adă! Rex atunci: Vă tai grămadă! Dar a stat cu mâna-n sus Căci aminte şi-a adus Că-i e teaca fără spadă: În Liow zălog şi-a pus Spada cea cu steme duble Pentru-un pol şi două ruble! Dând din mâini ca cel ce-alungă Gânduri rele: Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun? Onofrei, te văd cu pungă, Dă-mi o mână de tutun. N-am fumat de-o săptămână, Pune-l ici, te rog, în mână. Şi-aprinzând chibritu-n pripă, Mulţumit privea la fum. Onofrei, să-mi spui acum, Şi-apăsa cu unghia-n pipă, Cum mi-ai stat tu mie-n drum? Nu ştiai tu de-a mea faimă Ca să stai năuc de spaimă? Dar glumesc aşa! mă iartă, Eşti erou, s-a hotărât, Deşi porţi pe după gât Traistă… hai, şi nu-i deşartă? O văzui numaidecât Ai într-însa plumbi, de toate. Brânză, caş şi pâine poate? Brânză nu, dar am pogace Ş-usturoi, măria-ta. Usturoi! Şi-l poţi mânca? Dar la urmă, cui i place… Mon Dieu! Nu te supăra: Tot făcurăm noi doi pacea: Ia să văd, cum e pogacea? Şi apucând cu mâini grăbite, Rupt de foame ca un lup, Rupe rex, cu toţii rup, Onofrei al meu, iubite, Vin la neica să te pup! Şi-l pupa viteazul rigă Şi-ndopa la mămăligă. Ce-a mai fost puţin ne pasă. Au plecat polonii-n sus, Iar plăieşii-n jos s-au dus La Neculcea drept acasă, Iar acesta-n cărţi i-a pus. Şi din Dorna până-n Tulcea, Toţi citesc ce-a scris Neculcea.
sâmbătă, 19 aprilie 2025