Mi-am făurit în inimă cetate Din sentimente fără întrebări Iar între zidurile ei curate Am pus căldura soarelui din zări Am isprăvit lucrarea, ca Manole, În zidurile ei mi-am îngropat, Bucăți din inima-mi lovită Să dăinuie prin timpul neuitat Te-am invitat să te așezi acolo Lângă căldura unui șemineu Să nu mai fii lovită de persoane Și să-ți ofer un zâmbet, drept cadou Eu am rămas afară cerșetor De-ți era bine, îmi era și mie Am înfruntat natura în urgie Privind căderea frunzelor în zbor Sub troiene reci am stat tăcut Ca o statuie, străjuindu-ți poarta Și-am așteptat din timpul cel trecut Urechea-mi să-ți audă șoapta Am flămânzit, și-am însetat de tot, Și ți-am bătut în poartă, cu sfială Credincios fiind, precum un câine Să-ți cer nu mult, numai un strop de pâine Tu mi-ai zâmbit, cu gura ca o roză Și mi-ai vorbit întruna surâzând "Nu astăzi, vino poate mâine" Am înțeles și m-am culcat tot așteptând A doua zi, ți-am mai bătut o dată Tot cu sfială, pentru-n strop de pâine Tu mi-ai vorbit, de astă dată cu răceală " Parcă ți-am zis nu astăzi, poate mâine" Eu am tăcut, ce-ar mai fi fost de zis Am înțeles că totu-i în zadar Mi-am luat toiagul și spre mâine Cu tristete, am plecat hoinar M-am mai întors o dată, să privesc, Cetatea, ce-n adâncuri te păzea O lacrimă, a mai rămas drept strajă La veșnica închisă, poarta ta Prin viață pașii m-au purtat hoinar Și-am ciugulit din resturi aruncate În piept nu mai aveam nici inima, Ți-am spus, din ea ți-am construit cetate Acum, când zac pe malul unei mări Iar briza ei, mă mângâie pe față De-ți este bine, bine-mi e și mie... Cât te-am iubit, frumoasa mea de gheață.
sâmbătă, 31 mai 2025