Chemare

De-a lungul potecii înfiorate
de atingerea dimineţii
Am brumărit ierburile
cu tâmplele-mi reci.
Pământul mă durea de aproape.
Vinul de taină băut de cu seară
îmi amărea încă privirea
până lângă începutul cerului.
M-am plecat în faţa timpului
venit la întâlnire şi i-am urmat
drumul ridurilor pe trunchiuri
vibrând în ceaţă şi în mine.

De-a lungul potecii înfiorate
de atingerea dimineţii
Mergeam şi nu mergeam.
Şi iar mergeam
Spre zidul mănăstirii ascunse
de păcatele tinereţii.