Te simt prea singură, și-mi pare rău că viața ta, atât de împlinită, te-a abătut, cumva, din drumul tău, pe o potecă tristă, ocolită. Destinul tău, cel scris acolo, sus, e, încă, în putere și te cheamă pe drumul său, ce este mai presus de orice lege și de orice teamă. Îl simți, deja, în gândul tău ascuns, și simți chemarea lui spre o schimbare, dar inima așteaptă un răspuns pe care doar iubirea ta îl are. E-acolo, e ascunsă într-un pliu, cu dorul de-a simți, din nou, lumina, și de-a uita de cerul fumuriu al scenei peste care-a tras cortina. Am să-ți întind, în noul răsărit, o mână caldă și, încet, cu mine, vei fi purtată-n zborul liniștit al sufletelor ce zâmbesc, senine.
sâmbătă, 31 mai 2025