Chip de copil

Am pus sufletului chip de copil
să se poată juca cu viața,
tristețile i le șterg 
cu radiera zâmbetului.
Mă furișez în copacii
dezbrăcați de frunzișul
necunoscutului
și scutur visuri...
Lumina lor mă orbește,
rog timpul să-mi pună ochelari,
să văd sub rădăcini
cenușa clipelor
ce așteptă să fie (re)aprinse 
de un gând. 

Lacrima mea se mută într-un anotimp 
fugarit de stele.
Rămân câțiva pași de poeme...