Chipuri

„Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”, 
Mărgele din șiragul de viață ce s-a scurs, 
Scântei din rugul vieții, secret și nepătruns, 
Trecutul reînvie, salon de albe chipuri. 
Așa apare mama cu perle pe obraz, 
De bucuria mare ce-n leagăn se alintă, 
Deși tata-n desfrâuri, adesea, de ea uită, 
Ea-n râuri de iubire, îngroap-al ei necaz. 
Apoi apare luna și cerul plin de stele, 
Din noaptea de magie cu freamăt de sărut, 
Născută precum Venus, din mare, căii mele
I-ai dăruit limanul, pe-atunci necunoscut. 
Cum apele din munte țâșnesc și nasc izvor, 
Așa  sosi-n lumină, chip mândru de fecior, 
Așa, ca dar iubirii,  născut-ai rod frumos, 
Dar vezi,  trecut-au anii și-i azi un soț zelos... 
Retrași sub semnul iernii, visăm la ghiocei, 
Și uite, cerul iarăși trimis-a noi scântei, 
Minune ce se joacă cu dragostea din noi, 
Nepoată pentru lume, regină l-amândoi!... 
Va fi și ea o mamă în floarea tinereții, 
Iubind vlăstarul dulce ce ea l-a plăsmuit, 
Incredințându-i tandru din tainele vieții, 
Pornită spre lumina venind din infinit. 
Secret e rostul vieții, adânc și nepătruns, 
Din lumea de alături, îi vom iubi pe ascuns!...