Te-am invitat să fii al meu tezaur Și n-am făcut-o, dragă, în mod deschis, Dar am trimis cu frunzele de laur o dulce adiere către-un vis. Te-am invitat să te-cuprind în fapte, în dimineți să ne-aruncăm spre zări, să cucerim, în rânduiri de șapte, zile și nopți cu vraja unor stări. Te-am invitat să simți a mea iubire în glasul tremurat din răsărit, ce ți-a șoptit că tu îmi ești menire, că te urmez în drumul mult dorit. Te-am invitat să prinzi a mea făptură în programări nescrise pe răboj, să-mi oblojești a inimii ruptură ce viața mi-a întins-o pe daiboj. Te rog să fii chirurgul nepereche, în teama unui gând poți opera! Nu vei găsi păuni cuprinși de streche, dar vei găsi o frică de-a spera. De vrei să prinzi a dafinului boare, nu ai nevoie azi de microscop, de gânduri și-ntrebări suplimentare sau analize la cardioscop. O vei găsi în ale mele gânduri, mascată de curajul difident, De-mi operezi trecutul plin de prunduri va curge lin, spre un prezent ardent. Sunt pacientul fără analize Dar ”bolii” mele viața-i datorez E-un dor fără de margini sau balize ce-ți spune-n șoaptă marele meu crez: Să te-ntâlnesc, prea dulcea mea scriptură, Să mă înveți ce-nseamnă să trăiesc. Să mă tratezi de-a fricii sinecură Că nu-ndrăznesc să-ți spun cât te iubesc! Eu sunt aici, bolnav de-a ta ființă, contaminat cu un etern amor, cu tainic gând, timid în cuviință, de-a-ți spune drept, de tine cât mi-e dor!
sâmbătă, 31 mai 2025