Cioburi

Ascetice acuze cu lăncii ascuțite
rupeau fâșii din mine,
plângeam cu lacrimi mute,
nu le vedeai de unde,
purtat de nepăsare,
zdrobeai sub talpa rece 
reminescența vie 
a ce eram: visare!
Se oglindeau în cioburi
fantomele amorfe,
purtau în spate gânduri
de vorbe calcinate;
tumefiat, trecutul 
configura în negru
o viață risipită, 
precum un pas ce lasă
în urma lui dezastru
prin lujerii de floare.

adina v.

25.02.2019