Cişmeaua

Dintr-un deal semeţ de-argilă 
vine apă de izvor
şi se scurge printr-o curnă, 
în uluce –  susurând uşor.

Apa limpede şi rece, 
parcă-i gheaţă-n miez de vară,
se prelinge ca un şarpe, 
în dereaua seculară.

Satu-ntreg alimentează, 
tot ce-i viu e adăpat
şi plimbă gâşte şi raţe
- un canal adevărat.

Ale satului fântâni, 
cu ciuturile înverzite,
stau în cumpănă aşteptând 
să fie golite.

Apa lor este sălcie 
şi pe nimeni nu îmbie;
doar pe seară gospodina 
îşi udă cu ea grădina.

Iarna îşi cerne zăpada, 
peste satul liniştit,
împodobind şi cişmeaua 
cu cristale de argint.

Mai sunt câteva cişmele, 
dar ceva mai mititele...