Claca

În casa bunicilor va fi clacă mare,
bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
Mă trezeşte și mă smulge din a mele vise
cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.

Cozile bunicii poartă salbele cu cocoşei 
ce scot clinchete discrete sub basmaua ei.
Şi miroase tare bine a izmă și busuioc
sau poate a iasomie că-i poartă noroc. 

Eu ma uit în ochii ei cu unde albastre,
şi gândesc că-I zâna fericirii noastre.
Fugi nepotă şi-i anunţă pe vecinii mei 
că-i aşteaptă Costea iară, la clacă diseară.

Buna coace acum pe vatră  plăcintele dobrogene,
scoate vinul şi îl pune în urcioare, la răcoare...
Ea mai scoate din firide nuci, caise şi  stafide;
ziua trece-n zbor şi seara s-adună vecinii...

Caiere de lână albă prinse-n furci, parcă îmbie
fusul firul să îl toarcă  în spirale de magie.
Bărbatii curăţă harnici porumbul de pe ştiuleţi
şi mai trag cate o duşcă devenind mai vorbăreţi.

Costea le cântă din fluier şi unii mai şugubeţi
vor să-i sperie c-o mască jucând umbre pe pereţi. 
Multe lămpi şi felinare noaptea luminează
pană târziu - către ziuă - când munca-ncetează.

Bunicii sunt fericiţi fiindcă treabă bună
au făcut ai lor vecini, la clacă împreună.
Au muncit şi s-au distrat şi plăcinte au mâncat; 
vinul i-a înveselit au cântat. ş-au dănţuit.