Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Către limba ce-l lovea. Uşor lucru ţi se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet şi de ce? Di ce, nu ştiu, limba-i zice, Aninatu-m-au aice Să-ţi dau ghionturi neîncetat. Pe frânghie-ntreabă, vere, Ea mă trage cu putere, De-am lovit, am ascultat. Clopotul de la frânghie Di se mişcă vrea să ştie, Di ce trage cu amar? Dar frânghia răsucită Zice că pre ea invită Însetatul palamar. Palamarul de-altă parte Zice: Popa ştie carte Ş-a suna m-au rânduit. Dar, aleu, de-atâta sunet, Gemet, vuiet şi răsunet Bietul popa-au asurzit. Di-l întrebi di ce, de unde? El n-aude, nici răspunde, Ce din cap semne făcea, Şi pre clopot îl supune Vuietul tot să răsune, Fără a şti măcar di ce.
sâmbătă, 19 aprilie 2025