Din clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale, Opun intensu-mi geniu în care se topesc. Mă-nfățișez cu duhul, nu te sărut pe gură, Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir... Și nu mai ești de-acuma trupească o făptură, Ci un potir de unde sug viața și strâng mir. Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingășie: Cu ideala forță mi-apropii ce mi-e drag, Înjug virtuți și patimi la marea poezie În care, fără urme de pulbere târzie,Te-amestec și pe tine cu sila; pentru mag,Pământul n-are margini, nici cerurile prag.joi, 2 decembrie 1954
sâmbătă, 19 aprilie 2025