Coeficient metaforic
sâmbătă, 31 mai 2025
„Privim înainte, chiar dacă inima rămâne uneori cu câţiva paşi înapoi.”
Alda Merini

- Din doi în doi, din trei în trei
Şi-apoi din ce în ce mai rar,
Vom ţine cont de cei din jur,
Ne vom opri sub minutar

Să râdem ca şi cum am ştii
Că timpu-i doar un amănunt
Şi spaţiu vast prin dioptrii
Nu l-am privit, dar când mă-ncrunt

N-o fac pentru că n-aş vedea,
Ci pentru că suficient
Mi-eşti tu şi-o să-mi devii cândva
Al vieţii coeficient.

- Din pasul vremii triumfal
Ne vom alege un orar
Să fie sfântul ritual
Când vom împărtăși din har

Ori din tandrețea unui vers
Ce ne-a legat ca un destin
Prin fantezii pe unde-am mers
Și-am stat cu zeii la festin.

Voi povesti oricui, cândva,
Că mersul nostru-i consecvent
Și mi-am dorit să-mi fii cumva
Al vieţii coeficient.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș