Coloana vieții ... Din piatră-ai scos sărutul, în poartă-ai pus tăcutul și-n daltă, absolutul! ... Cu dalta sau cuțitul pământului, cuminte, i-ai cioplit icoana în care-ai pus coloana, ce-n timpuri nesfârșite sărută infinitul! ... Și ai cuprins tot cerul, acolo sus în astre, dăltuind misterul păsării măiastre! ... Ai fost un bun român ce-ai ars în altă vatră, cu palmele bătute de-atât bătut în daltă, tu ai scos lumina, de timp ascunsă-n piatră, făcând din infinit, lumea ta cealaltă! ... Spre lumea ta cealaltă, ne-ai lăsat ferestre, ai înșirat cu dalta, din piatră, nesfârșitul și-n fiecare piatră noi te vedem, maestre, că dincolo de piatră, ne-apropii infinitul! ... Ne-așezi pe toți la masă, în jurul tău tăcut, să ne deschizi o poartă spre veșnicul sărut, și-acolo unde lumea își află început, nu există moarte, nu este nici sfârșit, ci doar coloana vieții înfiptă-n infinit!
sâmbătă, 31 mai 2025