Să mă iertați că mă exprim cam “plastic” Sunt doar un om și nicimăcar poet, Nu am în mine un tupeu fantastic să-mi fac din poezie un afet. N-oi folosi cuvântul ca o armă ca să resping dorința de atac ce unii au primit-o ca pe-o karmă și-o promovează sub al lor “cerdac”. Îi las s-atace cu a lor putere, s-arunce cu cuvinte sau compost, să-și satisfacă propria plăcere de a rămâne goi și fără rost. Iar de-or clama cuprinși de încântare că sunt licențiati în bătălii, am să le spun direct, cu nepăsare, că sunt prea mici să sape-n temelii. De ce se angrenează în războaie și își arogă grad de teutoni? Cum de nu simt că spada lor greoaie a ruginit sub proprii neuroni? Să-și ducă bătălia mincinoasă în frigul lor morbid și abisal, iar de-or simți interna lor angoasă să ceară ajutorul la spital. Să-și lase viziera unor funcții recunoscute doar de propriul clan spre a primi dreptatea unor puncții ce-i va trata de frigul grosolan. Au nu se văd, uitându-se în tindă că-s cocoșati de propriul fenotip, că sunt nisip turnat într-o oglindă ce soarta-a mătuit-o fără chip? Oglinda lor e plină de defecte și ne prezintă lumea cum vor ei, Dar nu concep în viață să accepte că s-au născut prea goi, fără temei. Soldați se cred și fără de păcate și-atacă cu licențe în prostii, neurmărind ideea de dreptate sunt mercenarii fără fudulii. Poți să-i condamni că își aleg războiul s-atace o redută fără porți și-aruncă în cuvinte tot puroiul ce l-au cules din propriile cărți? Îi voi primi cu pâine și cu apă și cu speranța că se vor schimba, Atacul lor să fie o etapă dintr-un trecut ce azi va sucomba.
sâmbătă, 31 mai 2025