COMPUNERE

COMPUNERE

Tu cânţi mai dulce ca privighetoarea.
E glasul tău un şopot de izvor.
Abia-l aud şi prind să mă-nfior
Şi mă înalt spre soarele-arzător
Al cărui foc nu-l poate stinge marea.
Şi-apoi alerg să îţi şoptesc cu dor:
Mai dulce cânţi decât privighetoarea.

Atât de-adânci sunt ochii tăi verzui
Şi-atâta dor e-n raza lor curată!
În ei se află lumea minunată
În care nu mai sunt al nimănui
Ci doar al tău şi inima mea toată
Îţi spune-ncet, cu vocea tremurată:
Atât de-adânci sunt ochii tăi verzui.

Te-aş strânge-ne braţe doar atât, o clipă,
Şi plin de dor mi te-aş lipi de piept.
Din visul meu să nu mă mai deştept,
Să-ncetinesc a timpului aripă,
Spre tine doar privirea să-mi îndrept,
Şi cu nesaţ iubito, să aştept
Să te mai strâng în braţe altă clipă.

Tu te-ai născut ca eu să te iubesc.
Mi-e sete numai de a ta iubire.
Eşti calea mea de vis şi fericire,
Luceferi albi pe frunte-ţi strălucesc
Şi eşti o mare, o nemărginire.
Ştii, zâna mea cea fără-asemuire,
Tu te-ai născut ca eu să te iubesc.