Condamnabili

- Duminică, din nou, și-atâta soare
Mă-mbie să te scot la plajă, goală,
Să te sărute vântul pe picioare,
Iar eu să-ți caut umbra sub petală,

Să mergem la nudiști, în Eforie
Și să-ți pătrund în carne ca nisipul,
Să ne condamne pentru erezie
Poseidon că nu ți-atinge slipul.

În Vama Veche să-nnoptăm pe plajă,
În valuri să-ți posed micuța scoică
Și lângă ea un anotimp de strajă
Să stau, să-i fiu mereu stăpân și doică.

- Dezlegi cu îndrăzneală şnurul bluzei,
Laşi voalul fin s-alunece pe piele,
Cu degetu-mi atingi conturul buzei...
Sau cade cerul, pe pământ cresc stele?

Deodată-ţi cer să faci popas pe pântec,
Măcar o zi să-mi îmblânzeşti fiinţa,
Să mă străbaţi fierbinte ca un cântec
Fără refren, doar tu-mi subjugi dorinţa.

Confuzie, din nou, şi nici-o strajă
Nu-mpiedică idila ce se scrie
La miezul nopţii, dulce ca o vrajă,
Pe-un ţărm uitat de timp, din Eforie.

Ioan Grigoraș &amp; Liliana Trif