De la lună şi-napoi Fuge carul meu cu boi; Carul mare o fi mic, Carul mic o fi nimic? Stelele din ochii tăi Se despart în două văi: Una duce la amiaz, Luminând ochiul meu treaz, Una-şi face drum spre Nord, Dând lucirea pentr-un ort. Carul mare-i scuturat Peste noi şi peste pat. Şi rămân cu ochi străin – Toate pleacă, toate vin, Numai carul meu cu boi Nu-şi ia drumul înapoi, Înapoi cu tot cu tine! Calcă-ntruna peste mine Şi mă-ntreb cum carul mare Carul mic totuna-mi pare. Şi mă-ntreb din ochiul drept Dacă este înțelept S-aștept iarna, să-mi fac car, Din trei stele şi-un amnar; Şi mă-ntreb din ochi străin Unde-s toate care vin Şi nu mi se-opresc în prag, Depărtându-se-n șirag; Şi mă-ntreb din ochi nedrept Cât mi-e dat să te aștept. Stâlp de stele pân’ la nori, Valul mării pe viori, Podele de rozmarin Şi pervazul de pelin, Fereastră de măr uscat, Eu – copac, dar neudat. Sunt în nea de primăveri – Ghiocelul unei seri, Sunt în florile de meri, În siropul unei veri, Sunt în mâna unei doamne, Sub piciorul unei toamne, Dar las fulgii să mă cearnă, Viforindu-mă-nspre iarnă. 12-16 august 2016, Constanţa