Trecui țara-ntunecării Cât nu este ea de largă Și în ușa Primăverii Bat cu inima întreagă. Întrebat am fost la vamă: „Care-i țelul de venire?” „Sunt bolnav mereu de teamă Și-aș vrea leacul cu Iubire.” Repetară iar cuvântul: „Să ai, știi, ce nu se poate?” „Lepăd frigul cu argintul Și cojoacele bogate.” „Cineva la noi te-așteaptă?” „Nu prea cred, că-s strâns de vreme, Firea mea neînțeleaptă Se topește și tot geme.” „Crezi că ți-e dorința bună: Căci la noi te poți a pierde!” „Las cununa mea de Lună Pentru-un gât de aer verde..” „Și nu ai frică de moarte?” „Nu-s nebun și-mi este groază. Dar măcar pe-o clipă-a-mparte Vreau privirea mea c-o rază!” „Începutul, vezi, e-n moină...” „Însă-aleargă de-acum ochii Și descoperă ca doină Orice zi a babei Dochii.” „Să păstrezi ce ai vrea peste Vamă din ținuturi ninse?” „Mărțișorul numai este Soața ce pe piept mi-l prinse.” „Apoi ce n-ai spus de-odată Și ne mozolești cuvinte?! Treci, căci Țara noastră toată E o Dragoste fierbinte! Fiecare va cunoaște Că o spui pe românește... Da! Și când vei fi în Paște Nu vorbi, ci doar trăiește!” Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025