În fiecare zi la ora când soarele apune devin copac şi pãrul zburlit de timp mi-l pieptãn în rãdãcini prelungi dedaleene sã scormonesc pãmântul să le agăţ de moleculele sale urechile-mi ca nişte grâne de aur i le strecor în viscere sã-i aud cãțelul urlând la firul ierbii înot cu ochii larg deschişi prin mandalele vremii şi brațele rebele mi le adun din plasa bãtrânului Damastes sã-nalț zmeie de lut spre scãri iacobiene şi cânt cu gura plinã de sevã şi rãşinã pompos viața-n verde.
sâmbătă, 31 mai 2025