O,splendoare de lumină, Numai tu ai marea vină C-am ajuns să mă desprind De pământ şi să depind De parfumul tău în gânduri Şi comori să pun în rânduri! Aş alege dintre toate Doar petalele mai coapte Şi aş face un covor Sub un obosit picior, Poate şi o frunză verde Să-l ajut pe cel ce pierde! Însetat de-al tău miros, Las întreaga lume jos Şi mă-nalţ spre-a ta comoară Să vindeci ( a câta oară?) Dor de viaţă ce-nfloreşte Inima ce-mbătrâneşte! Vântul zilelor anoste Ochilor deschid ferestre Prin care lumina florii Intră-n gânduri şi splendorii Pomului din primăvară Îi ninge petale-n seară. Alb mi-e creştetul cu visuri… Simt, copac, cum te cutremuri Căci sub tine, în smaraldul Ierbii fragede e caldul Suflet ce aşteaptă ploaia Ca să-i mistuie văpaia De dorul iubirii noastre. Fă-mi, copac, din flori o luntre Să vâslesc prin poezie… Chiar de viaţa mi-e târzie!
miercuri, 16 iulie 2025