Copacul vieții Mângâi cu-aripi de soare o frunză ruginie Și nuferii din palme de brumă o feresc, Copacul vieții-l caut ca adăpost să-mi fie, Din seva lui să beau și-n ramuri să-nverzesc. Dar ce păcat că plouă și ora-i prea pustie Dorința se topește sub stropii grei ca dorul, Ating smerită cerul cu ruga mea târzie Sperând într-o lumină să mă învețe zborul. Să nu te-afunzi iubite, în ceața dimineții, Ci încălzește-mi dorul ce încă nu-i rostit Şi-n zorii de uitare ai eului și-ai sorții, Să fim un vis albastru plutind spre infinit. În toamna cea târzie îmi caut veșnic loc Luptându-mă cu frigul ce a venit devreme, Hai, să fugim de iarnă și tristul ei soroc, Şopteşte-mi ne-ncetat:“Iubito, nu te teme!"
sâmbătă, 31 mai 2025