Suntem copiii alergării-n cerc, Și ne pândesc păduri cu gâtul berc, O să ucidem tot ce-i de ucis, Chiar toamna cea visată de cais. Pășim cu timpul ȋntr-un ceas mărunt, Din sânul nopții, laptele cărunt Îndrumă cocoșatele femei, Cu iarna până-n florile de tei. Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi, Ne scuipă moartea asta printre dinţi Şi până să ne prindem orizont, Ne mestecă pământ cu osul bont. Suntem copiii alergării-n punct, Pășim cu timpul ȋntr-un ceas defunct, O dată să mai spunem ce-i de spus, Cu primăvara-n pântecul distrus. Uitaţi-vă cum zările de pini Sunt și mai mici, iar noi tot mai puţini. Acum ați înțeles tot ce era: O vară sinucisă până-n ea. 22 aprilie 2017 – 15 decembrie 2018, Constanţa