Copleșită...

Copleșită,
Îmi las gândul
Să adoarmă
În pridvorul vieții
Ca o stea căzătoare,
De sine umbrită,
Ca o pauză între lumile 
Ce pier,
Sau între pauzele vieții mele...

Copleșit
Ceasul bate prea tare
Timpul unei lumi 
Imobile.
E toamnă, sau vară, sau
Nu știu, vreun neanotimp
Rătăcit care în sine
S-a oprit, obosit,
Pe drum, să-și
Tragă răsuflarea
Înecată în scrum...

Copleșită,
Te chem în poemul meu
Ca sa rămânem
Acolo,
Îmbrățișați pentru totdeauna,
Departe de lacrimi
Sau furtună,
Să stăm în visul nostru mic,
Unde avem de toate
Chiar de nu e nimic,
Nici măcar timp...

E prea mult dor
În mine
...
Și îmi ajunge doar
Dacă-l împart cu tine.
Copleșită,
Îmi las gândul să
Adoarmă în al tău,
Ca o stea nemuritoare
Care sfidează legile vieții...