Corb damnat

Şi totul se duce. Şi totul dispare.
Rămâne o ceaţă şi peste hotare,
E totul trist şi marea e moartă,
Arhanghelii se spânzură în şoaptă.

Eu stau pe-o scândură fără vlagă,
Şi-mi urăsc ochii ce-au văzut în baltă
Chipul meu, ce-mi pare cenuşă,
E scrumul lăsat de o ţigară ascunsă.

Cad ploi cu acid sulfuric peste noi
Şi totul dispare. Rămân toţi goi.
E cerul suferind de cade-n groapa adâncă
Şi urlă, şi plânge, şi plâng cu nostalgice ploi.

E totul trist şi omul nu mai poate,
El plânge amarnic, se sinucide în noapte.
E noaptea o piesă din puzzle-ul morţii,
Iar omul pionul damnat în mrejele sorţii.

Şi totul se duce. Nimic nu rămâne,
Iar eu nu pot să mor, mă trec fiorii zilei de mâine.
E ploaie şi noapte, eu sunt un trist de la gara din sat,
Şi nu pot să mor,  eu zbor veşnic precum un corb damnat.