Corbul

În linştea nopţii,gândind cu alean,
Un corb mă înţeapă cu ciocul în van.
Ce straniu priveşte cu ochii de jar,
Ce taină doreste s-aducă în dar?

Cu mâna gonesc aratarea sinistră 
Cu aripi de beznă,cu cioc de metal.
Hai, pleacă în neguri,pasăre tristă
Şi cobea să piară cu zboru-ţi letal.

Tăcerea mă prinde în braţele-i reci,
Lumina se pierde încet din odaie 
Şi somnul mă-mbie cu şoaptele-i seci.
Visez sub a lunii aprinsă văpaie.

Mă plimb pe cărări istovite de jale,
Prin neguri intense fără liman 
Zăresc o scânteie,departe îmi pare,
Parcă-i o lampă aprinsă la geam.

În bezna de gheaţă străluce aievea,
Mă cheamă cu raza-i de foc milenar,
În goană nebună alerg către dânsa,
Ajung şi privesc c-un zâmbet neclar.

E corbul ce fuse la mine-n odaie!
Semeţ stă pe tronu-i de crengi, secular,
Privirea-i e ţintă la mine, se-nfoaie,
Şi-n juru-i se simte un aer polar.

Dar ochii sunt vii în corpul vremelnic,
Izvor de lumină în neagra fiinţă
Ofrandă ce-alină pustiul, temeinic...
Iar sufletu-mi plânse de-amară căintă.

"Te-astept să revii în nopţi argintii,
Sa-mi fii călăuză , prieten , confrate,
Mi-e viaţa pustie ,hai,spune-mi că vii!"
Şi corbul tainic răspunse:"Se poate..."

Şi cerul vibrează,intens, plin de şoapte...
Cu greu mă trezesc din drumul visat...
Deschid poarta casei în tainica noapte
Iar corbul e acolo.Il chem...şi-a intrat!