Cerul meu s-a îmbătat de iarnă Și se clatină-mbrăcat în nori Care-i cer steluțele să-și cearnă Peste orbi, prin lume călători. Căci sunt orb în sinea mea, sunt orbul De pe drumul fără de sfârșit Al întunecimii unde corbul Cu tacâmul morții s-a hrănit. A tăiat, c-o seceră de Lună, Mantia ce flutura în vânt A iubirii ce venea să-mi spună Că-i un singur cer pe-acest pământ. A tăiat c-o aripă de jale Cântu-ți care s-a împrăștiat În stihii, departe de-a mea cale Și de pieptul meu înflăcărat. Cerul meu, același, vrea să cadă Pe un corb ce-n două l-a tăiat, Să prefacă-n stană de zăpadă Zboru-i de-ntuneric vinovat.
sâmbătă, 31 mai 2025