corpuri de aer
sâmbătă, 31 mai 2025
era dimineaţă 
iar noi parcă din alt când
veneam pentru a rătăci pe străzile oraşului
laolaltă cu visele despărţite de oamenii grăbiţi
sau doar scârbiţi de viaţă şi așteptări
suntem coloraţi ca două pânze de aurore
spuneai râzând, zorii ca un câmp sideral 
ori un lan cu bobul plesnind şi maci sângerii
ne chema de fiecare dată 
trebuie să iubeşti mult 
ca să rătăceşti cu umbrele sufletelor
mai spuneai… nu înţelegeam de ce soarele 
devine albastru în ochii tăi, 
apoi lua haina câmpurilor 
cine suntem noi, Jonas? întrebam 
ridicai mâinile noastre unite şi spuneai: 
poezia…
treceam apoi împreună cu ei toţi
cum într-o pictură vie deasupra oraşului
_
Copyright Mariana Fulger