era dimineaţă iar noi parcă din alt când veneam pentru a rătăci pe străzile oraşului laolaltă cu visele despărţite de oamenii grăbiţi sau doar scârbiţi de viaţă şi așteptări suntem coloraţi ca două pânze de aurore spuneai râzând, zorii ca un câmp sideral ori un lan cu bobul plesnind şi maci sângerii ne chema de fiecare dată trebuie să iubeşti mult ca să rătăceşti cu umbrele sufletelor mai spuneai… nu înţelegeam de ce soarele devine albastru în ochii tăi, apoi lua haina câmpurilor cine suntem noi, Jonas? întrebam ridicai mâinile noastre unite şi spuneai: poezia… treceam apoi împreună cu ei toţi cum într-o pictură vie deasupra oraşului _ Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025