Crăciunul mă doare și nu-i ca odată Mă ninge pe suflet cu stele și nori Cărări viscolite, nămeți prin ogradă, Și-un strop colind străbătându-mi prin pori. Aud clopoței , vin copiii cu „Steaua”, Tătuca și mama bănuți zornăind Și-mi cerne prin gânduri sălbatică, neaua Prin minte-mi trec sănii și cai tropotind. Și-mi dau cozonacii afar’ din covată E jarul încins și cuptoru-ncercat Zicând „Tatăl nostru” la ușa-i curbată, Cuvintele mamei prin vreme străbat. Miroase-a vin fiert peste tot, și-a sarmale Mă-ntorc să le văd pe cuptor aburind Dar focul e stins și covețile-s goale Sunt aburi din vremea trecută venind. Cu nasul lipit de fereastra visării Pe moșul cu cerbii din cer îl mai chem, Chem aștrii sclipind pe întinderea zării Dar toate se-adună mereu ca-ntr-un ghem. Se-așterne o pace de cânt și lumină, Omătul tot crește, secundele trec, Adorm rătăcind prin povestea divină În care copil peste timp mă petrec.
sâmbătă, 31 mai 2025