CRESTE CARPATICE Am ucis orice gând optimist Simt cafardul invadandu-mi fiinţa Mi-e zadarnică toată ştiinţa Nu-nţeleg pentru ce mai exist. Prăbuşit, podul viselor noastre Nu mă lasă peste hăuri să trec Sunt purtat spre pustiu, la edec, Se-nfumură lumina din astre. Amintiri din iubiri par povară Ce-mi apasă cumplit orice pas, Numai inima încă dă glas Unor seri minunate de vară. Un torent de cuvinte şoptite Sapa-n vuietul vântului rece, O secundă mă biciuie, trece Şi se-aşează în ani, contopite Într-un număr prea greu de cuprins. Timpul meu e a mea galaxie Unde numai iubirea e vie Căci e singura care a-nvins. Două creste carpatice, reci, Ne-am iubit, suntem gemene-n veci!
sâmbătă, 31 mai 2025