Duduie seva-n grădini şi pomii au dor de ducă îşi saltă poalele înlănţuite de flori până dincolo de hotarele amiezii se ţese în colb mireasmă de roz şi de alb şi se aude mugind muşuroiul pădurii lumina răzbate prin filtre de vânt tot mai hulpavă ne-adulmecă venele ni se face lăcaş.