Crucea anilor pierduți Dacă adun toți anii și mi-i așez pe piept, acei ani de demult, când încă nu ne-aveam, m-ar durea păcatul că n-am putut să-aștept să intre-n mine glasul cu care nu-ți vorbeam! Și astăzi îmi duc crucea, severă, de tăcere, cu fiecare gând cu care-mi amintesc, simțind și eu în mine din vechea ta durere și-ți oblojesc eu rana, spunând cât te iubesc! Fetița strigă-n tine din cușca ei de gheață încă din vremea-n care, atâți te-au neiubit, dar mă privești duios, femeie ce-mi dai viață, iubindu-mi bucuria de-a te fi regăsit! Aducerile-aminte, ne ning acum cu flori, precum sunt mirii ninși la sfânta cununie, că-n anii mei tăcuți, visam de-atâtea ori, o lumea doar a noastră, scăldată-n poezie! Iar azi îți văd în ochi acele priviri dulci cu care mă strigai în anii mei tăcuți și nu mai simt povara nemiloasei cruci, ce-mi tot apasă pieptul cu-atâția ani pierduți!
sâmbătă, 31 mai 2025