Cu ce vă încurcă Eminescu? Mă identific cu mine însumi, Și cu valorile neamului meu, Cu aceia ce le spunem postumi Ei, creatorii unși de Dumnezeu. Noi toți suntem cu slova înfrățiți, Și-mpreună, cu veșnicul pământ, Dar de vor fi de semeni dojeniți Să știe ei, se luptă c-un mormânt. Unși de liniștea ce prisosește, Vă pare somnul lor prea liniștit, Că au fost, vă roade pe muțește, Invidia voastră-i fără de sfârșit. Nu rostesc nume, greu e de ales, Condeiul lor vibrează în eter, Să-i pomenim, respectul ne dă ghes Creația lor nu este un mister. Dar cu ce vă-ncurcă Eminescu? Când foarte mulți poeți au scris ca el, Și ați fi dispuși... cu tot firescu’... Să îl comparați cu un menestrel... Mai nou geniul nostru e jurnalist, Zău vă zic, c-am fi într-o ureche! Ne-ați amețit cu stilul formalist, La celebrări iar e nepereche. Și uite așa mai prindem un peșcheș, Mai inventăm ceva de scris, în cărți, Ne tragem amiabil câte-un preș Și mai apoi dăm iama printre morți... Ați pus poveri p’un spate apăsat, Cu scrieri mii, ce sufocă nația, Doar bârfe-s moștenirea ce-a lăsat? De-asociați mercurul cu creația! Nu-i har ce îl cumperi pe-o lețcaie, Nu ai talent, degeaba faci efort, Un menestrel e suflet, văpaie, Un creator, e frișca de pe tort. Azi vă deziceți, mâine scrieți cărți, Creația lui aproape-i fapt divers, Vinde mai bine o poză pe coperți, Decât harul ce a fost pus în vers. Știm demult, de la bătrânii noștri docți, Că mai toți românii sunt hâtri și poeți, E o glumă, dar noi să fim corecți La noi mai toți sunt critici, exegeți. Simplu-i, venerabile confrate! Faci audiență când subiectu-i greu, Nu uita, te umpli de... păcate! Cărate-n cârcă pân’ la Elizeu! Autor: Gabriel Stănciulescu
sâmbătă, 31 mai 2025