cu praștia în lună

nu știu dacă ai văzut
se împuținează secunda
și ziua tot mai des se repetă
ia-mi umbra subțiată demult
și încearcă s-o arunci într-un trunchi
de copac
sau departe de lumea concretă
într-un amurg

nu știu dacă ai remarcat
ideile de sub sprâncene
mi se împuținează treptat
îmi par tot mai tembele și mai intense
cum îmi pot spăla fruntea
de atâtea păduri și-amintirile treze?

nu știu dacă ai văzut,
durează mai mult să mă scol în picioare
să te aud
iar drumul până a doua zi
mi-e tot mai lung
spune-mi,
ai putea să mă azvârli cu praștia
în lună
și cu o mână să mă ajungi?

.  |