Ce verzi şi cruzi sunt ochii tăi… Ce verzi, ce cruzi! De-un verde crud, ne-ndurător şi rece, Făcând iubirea ce-au chemat, să plece… Ce ochi frumoşi, şi totuşi parcă surzi, Indiferenţi, chiar răi, plini de refuz… Ce verzi, ce cruzi! Cu tine-aş sta mereu, dar tu mă tot alungi, Privirea-ţi de smarald mă sfredeleşte, Mă cheamă şi-ntr-o clipă mă goneşte… Priviri sticloase, de sub gene lungi, Cu multă nonşalanţă tu-mi arunci Şi plec, atunci… Ce primavară are numai ploi? Şi-apoi, Ce floare are numai spini? Ştii bine - Şi mierea, nu doar acul, la albine Îşi are rostul. Nu mai da-napoi Şi numără cu mine pân’ la doi, Sau pân’ la noi! Din verde crud şi nemilos, fă-ţi ochii De-un verde crud şi blând, neprihănit Ca iarba din pământ ce s-a ivit Când soarele zăpada a topit Şi fă-mă, în sfârşit, mai fericit Că nu m-am irosit şi n-am iubit Un suflet de granit! Ce bine te pricepi tu la rănit… ! Ce verde… Cât de crud… Ce verde crud...!
sâmbătă, 31 mai 2025