Cu zori de margini

Din mai multe vieţi adunate lăuntric scade un potenţial de a fi sus
Cu suflet de imagine oarbă visează în continuare celebrând existenţa
Atunci absolvindu-şi visele cade inmărmurită de luceferi de jar stins
Şi adâncind neplăcerea lasă sărutul vieţii răpus în colivie de timp mort.

Cu umbre de speranţă secătuită duce cruce de neînţeles suspin
Îşi alintă privirea în mod demonic şi apare cu surâs de viperă arsă
Cântând din liră cu sânge în miez de lună veche se aştearnă în visuri libere
Şi poieni libere de iubire zăresc ură de dispreţ însetate de sângele plăcerii.

Meschin aştenut de speranţe risipe te înalţă în zări,sperând să-şi treacă singure în chip de soare,
Cu vehemenţă însingurată îşi alege poame din care gustă venin,aşezând clipe în extaz
Sărutând în plin mister,în conştiinţă scufundată în altar de lume
Singură îşi pune laţ de durere săvârşind păcat de abis lumesc în chip pământesc