Căci ura mi-e nemuritoare Eu unul, vă urăsc pe toți Pe noi, pe voi, pe ei, pe ele Cu toții fiind o ceată de netoți! Singur, valsând cu gândurile mele Îmi crește ura îngrozitor; Blestem să fie, pe ființă, pe neființă, Nu mă împac cu voi nici de o să mor! Fumând în taină visuri decedate Mă întreb cu sila „de ce există amintiri? “ Apoi primesc răspunsul din conștiință “Durerea e prețul plătit al groaznicei, asprei, nemuriri “. Și beau din cupa dulce a mizantropiei Cu stelele și cu luna amar m-am îmbătat Ce rost au oamenii și lumea Când totu-n jur e rău și degradat?
sâmbătă, 31 mai 2025