Când iubirea se stinge, lutul se desprinde de viu, tăcerea se prelinge din cerul străveziu, inundă inimă, oase, suflet pustiu, vise frumoase, ceața coboară în minte, orice durere dispare, o amorțeală te cuprinde din cap până-n picioare, câteva convulsii... și-o răcoare. Să nu-ți fie teamă, Îngerul meu, așa se moare! Și ești liber de doruri, de ceasuri rele, vei avea doar zboruri și-o casă-ntre stele. Vântul te-așteaptă prin nori să te poarte, soarta nedreaptă îți va fi departe. Nu ești înrobit de timp, de patimi, de nevoi, înțelegi în sfârșit că mereu suntem singuri nu doi, nici aripi, nici umbre nu-ți mai cresc în amurg, nici lacrimi din ochi nu-ți mai curg. Copil cu cerul în vene, când ți se va face dor de stânca ta, de poeme coboară ușor pe un nor și scrie cu raze de lună pe cerul albăstrit, peste lumea nebună ce nu te-a iubit. Eu... pierdută-n visare, mă-ncurc printre fire de dor, secunde răstorn la-ntâmplare, ochi tăi încă ard în decor.
sâmbătă, 31 mai 2025