Cupola de cristal

Doar gândurile mai umblă pe-afară
Cu aripi de îngeri, de lacrimi udate,
În zborul înalt de suflete adunate
Spre poarta așteptării a lumii de ceară

Însă noi reînchiși in coșciuge cu uși,
Cu trupul greoi in avatare de turmă,
Așteptăm seninul, după ceața ce curmă
Ca un flit pentru gândaci, păduchi și căpuși...

Mutilați de idealuri; ai societății-impuri,
Gâfâind spre suișul utopicei fericiri,
Acoperiș descoperit al munților-mănăstiri
De verdele-respir al plămânilor-păduri

Și serul liberării in flacoane clocotește
Ca un gheizer in ceaunul de stână,
Spre turmele întoarse de mână stăpână,
Curge in Tartari, spre liman năvălește...

Printre cuvintele de nisip-proptele
Vor susține castele de legi, și creditori
Se vor bâlbâi in moriști de vâltori...
Cu toții vor dormi pe ei și pe ele

Nu vrem seruri ambroziene și miraculoase,
Nici tangoul de obraji in măști înfășați,
Anafure „fake” pentru falși sinistrați,
Nici anotimpuri petrecute in coșciugele case!

In zborul înalt spre poarta așteptării,
Gândurile cu aripi de îngeri păzitori,
Spre seninul răsărit, se zbat, dincolo de nori,
De cupola de cristal a Resemnării...