Poeţii nu mor niciodată în patul lor, pentru că ei nu au paturi, au doar nişte hamace cu ochiuri multe, prin care trec tot timpul +uri şi –uri infinite, un fel de clipe desculţe şi flămânde abandonate şi lăsate să moară în gropi comune: cuvintele lor pot fi identificate doar după radiografia dinţilor muşcători din cuvinte! Poeţii nu mor niciodată în casa lor pentru că ei nu au o casă a lor, unde să dănţuie şi să se dezlănţuie muzele goale, sătule de îndelunga pribegie prin gândurile căzute pe gânduri, bete de speranţa că pot spera, au doar nişte adăposturi - fără uşi, fără ferestre – cu ochiuri multe, prin care trec tot timpul +uri şi –uri infinite, un fel de vieţi dezbrăcate de moarte, lăsate să cânte psalmi la marginea universului: cântecele lor pot fi auzite doar de cei care au învăţat gama dor major! De fapt, poeţii nu mor o moarte a lor, de cele mai multe ori, moartea este viaţa lor, şi o petrec în golurile din oameni: un fel de +uri şi –uri de cuvinte şi cântece infinite arcuite peste anotimpurile unei ore târzii...
sâmbătă, 31 mai 2025