Cuvinte roşii pe-albe foi Târziu, cuvintele de-a valma se rătăcesc printre-amintiri şi tot de-atâtea ori, aş spune, însemne vii, din raţiune, aduc tăcute rătăciri, şi strâns, se-adună palma. Îţi scriu acuma Doamne, iar pana albă o înmoi, în sângele ce curge greu, prin venele din trupul meu, cuvinte roşii pe-albe foi, ce par să mă condamne. Ce notă mică am primit, mai ieri pentru iubire! Ce trist ai fost, când am căzut, cu trup fragil, făcut din lut, în cea mai cruntă prăbuşire! Ce tare, Doamne te-am uimit! Dar Tu nu mi-ai spus, nicicând, că sufletul ce este-n mine, din trupul ăsta, mult prea greu ce se credea un semizeu, e cu-mprumut, e de la Tine şi nu am voie să mi-l vând. Am înţeles abia acum, că la sfârșitul unui drum, ce am primit, cu împrumut, e sufletul ce m-a durut, cândva, în tristă căutare şi trebuie să-l fac să zboare!
sâmbătă, 31 mai 2025