Dacă ți-aș spune...

Dacă ți-aș spune că în oboseala cea mare
Găsesc izvorul firav al puterii
Ca să înving odiosul balaur din om, m-ai crede?

Dar dacă ți-aș dovedi că în cele mai negre gânduri
Care mă bântuie de la o vreme
Găsesc un punct de sprijin pentru sclipirea unui zâmbet?

Acum înțelegi de ce  nici furtuna, nici frământările vieții,
Nici tristețea profundă nu reușesc
Să mă doboare din locul în care sunt?

Sigur că înțelegi... Te-ai uitat în jos și mi-ai văzut picioarele
Înfipte în pământul strămoșilor
Unde degetele sunt rădăcini până la diamantul răbdării.

Din el îmi trag seva pentru frunzele sufletului
Care caută lumina stelei ce mă călăuzește
Și pe care tu nu o cunoști...Speranța!