Tu știi că plânsul mării e valul care curge pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge, ca lacrima obrazul obișnuit cu dor. Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs. Privești în depărtare, dar știi că doar în tine se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister, un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține răbdarea ce alungă și norii de pe cer. În adierea brizei, din suflet îți răzbate, ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar, răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate, iar valul îți aduce iubirea ta, în dar.
sâmbătă, 31 mai 2025