De ce atâta vreme…

Am stat de vorbă cu o piatră.
Trecuseră peste ea şuvoaie de apă şi tălpi.
Acum era mai frumoasă, mai netedă şi înţeleaptă.
Nu mi s-a plâns ci doar mi-a povestit.
Spunea lucruri grozave despre minuni şi fapte ce noi nu le-am trăit.
Peste noi au trecut două mii de ani şi un pic.
Cu toate astea-n timp n-am înţeles nimic.
E doar o clipire de pleoapă pentru univers
Dar pentru noi, e viaţa toată.
Ne minte mintea câteodată spunându-ne că şi mâine e o zi.
Ocoleşte să ne spună că nu e a noastră şi s-ar putea nimic a mai zidi.