De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi? Căci fără de tine n-am de spus nimica… Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi. De grija ei un fir de păr nu-mi pică… Să ieie dar copiii mei în gheară-şi; Părerea ta, iubit şi blond tovarăş, De ea mă bucur şi de ea mi-e frică. Amor şi moarte sunt în duşmănie: Amic acestei des am căutat-o, Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie… Viaţa mea din nou ai câştigat-o Şi orice road-a ei şi armonie A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta iat-o!
