Ard versurile toate ,în lava de vulcan, se-mprăștie în lume prin fumul plin de jar, se-mprăștie în ceruri prin magicul tavan, coboară în golul vieții,în tainicul altar, dorințe neîmplinite,iubiri pierdute în van, trăiri care oferă simbolul legendar, prin negurile vremii căzute în ocean, ploi de lumină,taifunuri și furtuni, se pierd în depărtare,copii acestei lumi, în floarea tinereții,neîmplinidu-și visul... De ce ,Doamne ne –ai luat ce-aveam mai bun? Oameni care puteau să-ntoarcă paradisul, în lumea rea și plină de minciuni, oameni care puteau să mai facă minuni, prea tineri să-i acopere țărâna, prea tineri ca să părăsească viața, ideea lor ,izvorul pur, fântâna- o rază de soare,dimineața… De ce ,Doamne,ne –ai luat ce-aveam mai bun? Ne-ai luat poeții tineri,mai aveau ceva de spus, ne-ai luat artiștii scenei și la ceruri i-ai condus, ne-ai luat și cântăreții,i-ai dus acolo sus, unii din părinții noștrii,colegi dragi,frați ,surori, se pierde totul pe-acest drum, rămân câmpurile pline,doar de mărăcini și flori... De ce ,Doamne ,ne –ai luat ce-aveam mai bun?... Lucian Tătar-Poezie
sâmbătă, 31 mai 2025